vineri, 24 decembrie 2010

E VREMEA COLINDELOR!

Sarbatoarea Craciunului este un moment important atat din punct de vedere religios cat si laic, iar pentru copii este prilejul de a cunoaste si prelua traditii populare romanesti si de a face o bucurie celor dragi.
Pentru a intelege mai bine si a se simti implicati in aceste evenimente, elevii scolii noastre au participat la diferite momente emotionante la nvelul claselor, dar si la o serbare comuna de colinde, scenete, poezii si cantece dedicate sarbatorilor de Craciun si Anul Nou. Ne-am propus sa le acordam elevilor  mai multe roluri, astfel incat impactul educational sa fie pe mai multe planuri: cognitiv – cunoasterea traditiilor, obiceiurilor, invatarea de colinde, poezii si mai ales  formativ- implicare, managementul emotiilor,  spirit critic, creativitate, imaginatie, simt moral. Am atras in desfasurarea activitatii si comitetele de parinti pe clase, pentru o mai buna coeziune intre acestia, implicarea in strangere de fonduri si activitati alaturi de copii. Sponsori generosi ne-au oferit sprijinul pentru a face surprize placute colindatorilor si tuturor copiilor din scoala: SC HAME SA, SC ALEX IONESCU SRL; SC ULPIA SRL; SC ROMANITA SA, SC TOPMOD SRL.


sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Saptamana legumelor donate

Activitate de voluntariat in conformitate cu
“Strategia nationala de actiune comunitara”
Coordonatori :
Prof.Grigore Gheorghita ,Prof.Grozavescu Nadia - cls.I_IV
Prof.Pruna Cornelia, Prof.Raicu Georgeta, Prof.Colceag Veturia-cls.V-VIII.
Initiator proiect, Consilier educativ Pruna Cornelia
Scopul activitatii:sensibilizarea elevilor si a profesorilor cu privire la situatia dificila in care se afla copiii afectati de lipsa de alimente. Se intentioneaza consolidarea abilitatilor copiilor de a trai impreuna cu ceilalti intr-o societate unita si solidara in care conteaza valentele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.
Activitatea s-a desfasurat in perioada 1-7 noiembrie, dar noi am inceput sa o pregatim, inca din 28 noiembrie cand am informat si sensibilizat elevii cu privire la activitatea ce urma sa o realizam si am ales o echipa de coordonatori dintre invatatori si profesori dar si o echipa a elevilor, formata din 20 de elevi.
In perioada 1-6 noiembrie s-a facut colectarea donatiilor, constand in legume pe care elevii scolii le-au adus (cartofi, morcovi, ceapa) coordonatoii au strans si au sortat legumele de la nivelul claselor .
Pe 7 noiembrie, coordonatorii au mers impreuna cu un grup de elevi si au donat legumele la Casutele de tip familial “Sf. Mihail”Caracal care au in grija copii cu dizabilitati, coordonator din partea C.T.F SF.Mihail, educator Mihai Zoica.
Consilier educativ, prof.Pruna Cornelia
DSCN2217DSCN2219DSCN2214DSCN2200DSCN2201

joi, 21 octombrie 2010

Saptamana educatiei globale 2010














MOTTO :
„Educaţia este un vaccin pentru violenţă.”
(Edward James Olmos)
PERIOADA: 15- 21 noiembrie 2010
GRUPUL TINTA : – elevii claselor I-IV
- prescolarii grupelor pregatitoare
- parinti si cadre didactice
ECHIPA DE PROIECT :
Cadrele didactice : Invatatori/institutori Scoala “Gheorghe Magheru”:coord. Grigore Gheorghita,
Participanti: Nicola Alina, Paun Rodica, Grozavescu Nadia, Marinescu Floarea, Rotunjanu Loredana, Dumbrava Nela, Lixandru Germinia,
Educatoare: Grigore Ileana – GPP Nr. 2
Gheorghiu Silvia – GPN Nr. 7
Scop: Pregatirea copiilor ca buni cetateni intr-o lume mai buna, mai dreapta.
Imbunatatirea relatiilor gradinita- scoala- familie si parinte- copil, promovarea tolerantei, pacii, cooperarii si solutionarea situatiilor conflictuale prin mijloace nonviolente.
OBIECTIVE:
• conştientizarea şi respectarea drepturilor omului;
• formarea unui comportament tolerant care să stimuleze respectul, înţelegerea şi cooperarea;
• identificarea problemelor si a pericolelor generate de violenta si stabilirea de modalitati de solutionare a conflictelor
• promovarea si incurajarea unor principii democratice in relatiile cu ceilalti;
• stimularea implicării elevilor în rezolvarea problemelor vieţii comunitare, ca viitori factori decizionali, ca resurse umane capabile să construiască o societate democratică şi un viitor mai bun;

LEGEA COPIILOR

Grigore Gheorghiţa

Copii, avem acum o lege-anume
Făcută numai pentru noi, adică
Să fim toţi ocrotiţi oriunde-n lume
Să creştem fără griji şi fără frică.
Toţi vrem în libertate să trăim,
Deci să veghem la pacea tuturor.
Cu toţi copiii lumii fraţi să fim,
Orice culoare-ar avea pielea lor.
Să ne simţim la fel de apăraţi,
De legea dreaptă şi să ne susţină
Să nu mai fie copii agresaţi!
Ei sunt fără păcat şi fără vină.
De-ar fi să facem noi, copii-o lege,
Nu ar mai fi războaie pe Pamânt
Şi toate statele s-ar înţelege
Şi-ar fi pe lume numai joc şi cânt.

PACE

Grigore Gheorghiţa

Ne bucurăm de soare
De aer şi de flori
Când ne jucăm în pace
Sub cerul fără nori.
Aşa cum zburdă veseli
Pe câmpuri mieluşeii
Noi vrem ca-n libertate
Să zboare porumbeii.
Simbolul alb al păcii
Să ne cuprindă gândul
Şi doar prietenia
Să-nconjure Pamântul!
Iar voi, mai marii lumii,
Copiii nu-i uitaţi
Şi dreptul lor la pace
Mereu să-l apăraţi!

miercuri, 21 aprilie 2010

Concursul Made for Europe şi-a anunţat cîştigătorii

Concursul naţional Made for Europe vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulînd creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie.
S-a încheiat etapa naţională a competiţiei MADE FOR EUROPE, 2010, ediţia a IV-a, care s-a desfăşurat la Bacău, în perioada 15-18 aprilie 2010.
În acest an, judeţul Olt a participat în concurs cu un produs final realizat în cadrul Parteneriatului multilateral Comenius “Let’s do something for our planet!” (“Să facem ceva pentru planeta noastră!”) , de la Şcoala cu clasele I-VIII “Gheorghe Magheru” Caracal. Acesta a constat în Jurnalul “Micul ecologist”, auxiliar pentru educaţia ecologică clasele primare, câştigătorul locului I la etapa judeţeană a concursului. Au fost înscrise la nivel naţtional 85 de produse finale, premierea s-a derulat pe categorii de vârsta şi proiecte, dată fiind diversitarea produselor şi categoriile cărora se adresează, de la preşcolari până la elevi de liceu. Fiecare produs a fost prezentat de către un elev sau o echipă, direct şi cu ajutorul calculatorului.
La categoria Parteneriate Comenius, învăţământ primar, Şcoala din Caracal, prin eleva Grozăvescu Anamaria, coordonator profesor Grigore Gheorghiţa, a obţinut Premiul II. Produsul a fost prezentat într-o manieră atractivă, fiind apreciat pentru utilitate, aportul evident al echipei de proiect alcătuită din elevi şi profesori participanţi la proiect, posibilitatea de a fi utilizat individual sau la clasă de către elevi şi prin faptul că a fost realizat în două limbi (română şi engleză), fiind destinat şi copiilor din alte ţări europene.
Toate produsele premiate au corespuns criteriilor cerute, respectiv, contribuie la consolidarea calităţii şi dimensiunii europene în educaţie, permite dezvoltarea de competenţe- cheie, poate fi integrat în curiculum şi utilizat în activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii, facilitează progresul şcolar/profesional al grupului ţintă (jocuri didactice, pagini web, Carte de tradiţii, păpuşi călătoare, cărţi, dicţionare) si au fost realizate în cadrul Parteneriatelor Şcolare –Proiecte multilaterale Comenius, finaţate de Comisia Europeană prin Lifelong Learning Programme (LLP). Calitatea şi diversitatea produselor prezentate, dovedesc şi urmăresc o ţintă foarte ambiţioasă, şi anume preocuparea şi implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi educaţionale de cooperare la nivel european cu scopul consolidării dimensiunii europene în educaţie.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Halloween Across Europe

Elevii vor afla despre alte moduri de a sărbători Halloween-ul, vor promova dialogul intercultural; dezvolta abilitățile de scriere şi citire într-o limbă străină, să fie creativi în articolul  de prezentare a lucrărilor
Anabela Brígida (Fondator)
Agrupamento Vertical Fernando Casimiro Pereira da Silva, Rio Maior, Portugal
Anna G. (Fondator)
Gimnazjum im. Polskich Olimpijczyków w Kraszewicach, Kraszewice, Poland
 Din partea Şcolii Gh. Magheru:
Anca Angela Popa şi clasa a 5a B.
Subiecte:Arta, Cross  curriculare,
Limbi străine,Informatică / TIC,
limbiRO, EN
Elevi de varsta:12 - 15
Instrumente pentru a fi utilizate software-uri (PowerPoint, video, imagini și desene), mediu virtual de învățare (comunități virtuale, cursuri, ...), Web Publishing 
Obiective:Pentru a ajunge să cunoască modul în care adolescenții din Europa sarbatoresc Halloween-ul, dezvoltarea abilităților de scriere și citire; cooperează în construirea de cunoştințe;
Procesul funcționează:
     1. elevii se prezinte partenerilor; 2. fiecare grup trimite rezultatele muncii lor; 3. Elevii de lucru este publicat pe un site sau pe un blog; 4. Arată rezultatele într-o expoziţie cu temă la şcoală, publica toate lucrările într-o broşură sau revistă.

marți, 19 ianuarie 2010

Blog of My City, my country and my world- eTwinning project

Blog of My City, my country and my world.

Ideea principala a acestui proiect se bazează pe abordarea a diferite culturi şi moduri de viață între mai multe țări: probleme cotidiene, cum se folosesc de timpul lor liber, cum s-ar dori schimbe oraşul lor de origine; ce cred ei despre prietenie, despre vorbirea în alte limbi, vizitând alte țări, alte culturi de învățare. În plus vor afla despre produse alimentare specifice, ce muzica, ce haine, ce activități, ce sporturi  le plac,  etc 
Subiecte:Informatică / TIC, limbi moderne, geografie, muzică, arte plastice, CO
Elevi de varsta:10 - 12
Instrumente pentru a fi utilizate:Chat, e-mail-ul, software-ul Altele (Powerpoint, video, imagini și desene), Web Publishing


Proiectul  a constat  în lucrul in twinspace postând pe un blog toate sarcinile legate de oraşele lor, ţări, viaţa de zi cu zi ....Pentru a face acest lucru: s-a creat o pagina in twinspace pentru fiecare ţară- am invitat pe copii să participe. Profesorii-administratori s-au ocupat de . publicarea de texte, prezentări, clipuri video, fotografii.                                             Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate:- Elevii s-au distrat  în timp ce au învaţăt să folosească instrumente TIC ş o altă limbă. - Au  învăţat să respecte alte culturi şi alte ţări. -Au învăţat cu lumea şi nu despre lume.
Proiectul a primit certificat naţional de calitate în ianuarie 2010.