Scurt Istoric

Şcoala nostră a luat fiinţă, sub denumirea de „ Şcoala Elementară de 7 ani Nr. 5 Caracal” prin desprinderea din Liceul de Fete Nr.2 Caracal. Documentele din arhiva şcolii atestă că prima serie de absolvenţi ai Şcolii de 7 ani Nr.5 Caracal se înregistrează în anul şcolar 1961-1962, având ca şefi de promoţie, pe:

Cls.	Şef de promoţie	Media	Prof. Diriginte
7A	BUŞOIU E. MARIA	9,75	ŞTEFAN SERAFIMA
7B	NEGRILĂ GH. RADU	9,93	IONESCU MARIA

În anul şcolar următor, 1962-1963, termină tot două clase a VII-a, care au ca şefi de promoţie, pe:

Cls.	Şef de promoţie	Media	Prof. Diriginte
7A	CIOPONEA P. LILIANA	9,33	GANEA  CONSTANTIN
7B	DIMITRIU P. MIHAELA	9,62	MORARU XENIA

În anul şcolar următor, 1963-1964, termină trei clase a VII-a, care au ca premianţi, pe:

Cls	Premianţi	Media	Prof. Diriginte
7A	POPA M. C - TIN	9,87	MORARU SILVESTRU
7B	UCIU N. GHEORGHE	9,46	STAVĂR VALERIU
7C	CEBOTENCO MIRCEA	9,91	ŞIŞU TEODORA

         Anul şcolar 1964 – 1965 este anul în care se generalizează învăţământul de 8 ani, iar şcoala devine ,,Şcoala Generală de 8 ani Nr.5 Caracal”. Prima serie de absolvenţi ai şcolii generale de 8 ani are ca şefi de promoţie, pe:

Cls	Şefi de promoţie	Media	Prof. Diriginte
8A	POPA M. CONSTANTIN	10	SORA FLORICA
8B	UCIU N. GHEORGHE	9,66	STAVĂR VALERIU
8C	ANDREI M. OCTAVIAN	9,90	ŞIŞU TEODORA

    Şcoala a funcţionat la început în localul din centrul oraşului, unde acum este părculeţul de lângă primărie, local puternic afectat de cutremurul din 4 martie 1977. Aceasta a condus la imposibilitatea folosirii localului şi la mutarea claselor de elevi la fosta şcoală de cooperaţie şi în alte locaţii. La 1 septembrie 1980 şcoala se mută în localul actualei judecătorii, unde funcţionează până în noiembrie 1987, când se constată că şi acest local devine necorespunzător. Şcoala primeşte mai multe locaţii: fosta maternitate din HCC, extinderea Liceului Ioniţă Asan şi Şcoala Filipescu. Cu toate că locaţiile şcolii au fost, în general, necorespunzătoare, colectivul de cadre didactice existent şi transferat de la alte unităţi prin concurs şi-a adus o contribuţie importantă pentru pregătirea de bază a elevilor, acordând în acelaşi timp o atenţie deosebită pregătirii de performanţă. Aşa se face că în perioada 1980 – 1995 şcoala înregistrează cele mai bune rezultate la concursurile şi olimpiadele şcolare pe obiecte. Revoluţia din decembrie 1989 aduce în prim plan construirea unui local cu 16 săli de clasă şi 4 laboratoare pentru şcoala noastră.
În perioada 1990 – 1994 s-a construit localul de şcoală, aici,  în strada Radu Calomfirescu Nr.7 prin dotări de la bugetul de stat. S-a insistat pe terminarea acestuia în cel mai scurt timp posibil, pentru ca elevii să aibă, în sfârşit, un local propriu după aproape 20 de ani.         Astfel, la 31 mai 1994, în prezenţa ministrului secretar de stat al învăţământului şi a reprezentaţilor administraţiei publice judeţene şi locale, s-a inaugurat noul local – edificiu compus din 16 săli de clasă, 4 laboratoare, bibliotecă, cabinet psihopedagogic, birouri, cancelarie etc. Din 1996 școala este cuplată cu o modernă sală de sport.
   În memoria acestui mare om politic şi de stat, cu prilejul inaugurării noului local, la 31 mai 1994 şcoala a primit numele generalului „ Gheorghe Magheru ”.S-a născut în anul 1802 în Bîrzeiul de Gilort din judeţul Gorj şi a crescut în mijlocul unor oameni cu spirit de independenţă, de mic fiind martorul unor evenimente istorice care şi-au pus amprenta asupra caracterului său. A făcut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, iar războiul ruso-turc din 1818 l-a consacrat ca un îndârjit apărător al gliei strămoşeşti, fapt pentru care a ajuns căpitan de panduri şi a fost decorat de către ţarul Rusiei cu ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler. Intrând în magistratură, ocupă sub domnitorii Ghica şi Bibescu funcţia de judecător de pace şi preşedinte de tribunal, iar în 1848 domnitorul Bibescu îl numeşte ispravnic (prefect) al judeţului Romanaţi, câştigând renumele de cel mai bun prefect din ţară. În timpul revoluţiei de la 1848 se află într-un contact permanent cu conducătorii acesteia – Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Alecu Golescu, Nicolae Pleşoianu şi Cristian Tell – păstrînd şi o strânsă legătură cu masele care au fost mobilizate atât în Bucureşti cât şi în provincie. Izbucnirea revoluţiei în dimineaţa zilei de 9 iunie 1848 la Islaz se datorează în mare parte şi contribuţiei lui Gheorghe Magheru, care a ridicat la luptă ţărănimea din întreaga Oltenie, bazându-se pe tradiţia revoluţionară din această parte a ţării. De la Islaz, revoluţionarii pornesc spre Caracal, trecând prin localităţile Brastavăţu, Cruşov, Studina, Vlădila şi Comanca, iar la Cruşov, unde poposesc, în seara zilei de 10 iunie adresează cetăţenilor oraşului Caracal un manifest în care se spunea că mişcarea revoluţionară din judeţ va regenera patria şi istoria îşi va ilustra paginile cu „ devotamentul acestor demnitari descendenţi ai Romanaţilor”.

       Totodată locuitorii Caracalului sunt anunţaţi că revoluţionarii vor sosi a doua zi în oraş. Aici, la bariera de sud a oraşului, revoluţionarii au fost întâmpinaţi în sunetul muzicii şi al clopotelor tuturor bisericilor, de însuşi Gheorghe Magheru, aflat în fruntea funcţionarilor publici, a dorobanţilor şi alături de câteva mii de ţărani. Cu acest prilej se citesc Proclamaţia de la Islaz şi Proiectul de Constituţie în târgul de săptămână, fiind şi tipărite de o tipografie volantă (prima tipografie din oraşul Caracal). Odată cu instaurarea guvernului revoluţionar la Bucureşti, Gheorghe Magheru face parte din cadrul acestuia, devenind şi general al armatei române. După înlăturarea guvernului revoluţionar de către turci, Gheorghe Magheru refuză să accepte înfrângerea revoluţiei şi se retrage cu armatele revoluţionare în Oltenia, la Râureni, pe Câmpul lui Traian, lângă Rm.Vâlcea. La cererea lui Nicolae Bălcescu care voia să evite vărsare de sânge, Gheorghe Magheru dizolvă tabăra de la Râureni şi trece în Transilvania, de unde ia drumul amar al exilului, continuând însă să susţină cauza revoluţionară şi unionistă. Când revine în ţară, este unul dintre fondatorii Partidei Naţionale, iar în timpul războiului pentru independenţă din 1877, are bucuria de a asista la trecerea trupelor române peste Dunăre. Moare la 23 martie 1880, iar rămăşiţele pământeşti sunt îngropate la 30 martie cu toate onorurile în cimitirul oraşului Tg. Jiu.

În  perioada 1961-1980  D I R E C T O R I I școlii au fost:

1961-1962	DUMITRESCU GHEORGHE	1980-1989	STAVĂR VALERIU
	IONESCU MARIA		POPESCU PROFIRA
1962-1964	DUMITRESCU GH	1989 -1990	DRĂGAN PETRE
	TUDORIN ION		STAVĂR VALERIU
1964-1968	ENE VIORICA	1990-1999	DRĂGAN PETRE
	DUMITRESCU GH		FLORICĂ ION
1968-1969	STAVĂR VALERIU	1999-2000	FLORICĂ ION
	CENUŞE AUREL		POPA MITEL
1969-1970	MIHALACHE CONSTANTIN	2000-2001	FLORICĂ ION
1970-1971	COSTACHE GHEORGHE	2001-2005	NIŢU IOANA
1971-1975	NEAGU MARIN	2005-2006	POPA ANCA
1976-1980	NEAGU MARINVARGA  ELISABETA	2006-2007	FLORICĂ ION
		2007-2010	FLORICĂ ION
			POPA MITEL